Romantism de intersecţie
I-am surprins doar finalul, dar am reconstituit faza cam aşa. Într-o zi a anului trecut, un bou tânăr a hotărât să-şi ceară de nevastă vaca partenera. Buun! A văzut el prin filme cam cum fac alţii ş-a început să simtă nu doar dragoste, ci şi romantism, hotărând să-i ceară mâna din poziţia după care ea nu se omoară, dar în care mai stă, că aşa-i place lui. Buuun; poziţia, stabilită, inelul, cumpărat, a mai rămas de stabilit decorul. Ăsta musai trebuia să fie cel mai penal frumos şi romantic din câte există. Aşa se face că-n ziua cu pricina, meseriaşul îşi ia iubita în maşină, fără să-i spună unde merg. Merg ei ce merg, ajung la ieşirea din oraş către Şag. Ea, entuziasmată: ori o duce la cumpărături în Real II, ori la Şag, ori poate la Real apoi la Şag – cumpărături şi-apoi nişte alea-alea, ce poate fi mai fain? Dar nu, surpriză! meseriaşul opreşte chiar în sensul giratoriu, trage maşina cât de pe dreapta poate, opreşte motorul, coboară şi-i cere ei să facă la fel şi să-l urmeze. Ea, tot mai mirată, îl urmează cu îndoială până fix în mijlocul sensului giratoriu. Acolo – şi nu la vreun restaurant, nu în mijlocul naturii sălbatice, nu la munte, nu la mare, nu în faţa lumânărilor, ci în mijlocul sensului giratoriu, în mijlocul maşinilor –, el îngenunchează-n faţa-i şi pune. Întrebarea. Şi inelul pe deget. Vaaai! Ce frumos, ce surpriză, ce bucurie, ce fericire!!! Da, da, de o mie de ori da, scumpi/pisi/iubi/hani!!!!! Te iubesc, te iubesc enorm!!!!!!
Bucuroasă tipa-i sare-n braţe, el o învârte în aer. Eu reuşesc în ultima clipă să dau prioritate camionului a cărui traiectorie o intersectez. Şoferul mă înjură. Ridic mâna-n semn de recunoaştere a greşelii şi-i înjur, la rându-mi, pe ăia cu romantismu’ lor, care nu şi-au găsit alt loc decât sensul giratoriu pentru ritualul lor, să-mi distragă mie atenţia…
P. S.: Era mai edificator, dacă aveam şi-o poză-n sprijinul afirmaţiilor mele, dar asta e, condiţiile nu mi-au permis s-o fac, deci n-o am, da’, ca de obicei, spun doar adevarul.
No, servus! Din nou
Mulţumită unei/unor persoane (ne)cunoscute, prietenă/prietene ori ba, nu mai am acces la vechiul blog. Mai exact, prin octombrie 2008, cineva mi-a spart cele două conturi de Yahoo! pe care le aveam şi mi-a modificat parolele acestora, eu nemaiputând să le accesez. Aşa se face că am rămas fără două-trei adrese de e-mail, fără două-trei ID-uri de messenger şi fără datele stocate în căsuţelele alea poştale electronice, date între care se află şi parola de acces la vechiul blog.
Dată fiind experienţa anterioară eşuată cum am povestit, nu mai intru-n detalii despre ce-i cu mine pe aici, motivaţii şi alte alea. Tot ce-am avut de zis pe tema asta (dar şi, anterior apariţiei chestiei de faţă, pe alte teme) se găseşte pe ex-blog, către care există un link pe coloana a doua a actualului. Atât pentru acum. Întrucât am senzaţia şi convingerea c-am vorbit singur, mă salut şi-mi doresc toate cele bune până la proxima reîntâlnire. Un gând aparte şi nişte blesteme − pe care nu reuşesc încă să le gândesc, darmite să le pronunţ, pe cât de groaznice le doresc − şi pentru cel/cea sau cei ce mi-a(u) rezolvat conturile de Yahoo!
